Index
Victorie pentru Teri

Evaluare utilizator: / 0
SlabExcelent 
Data publicarii: 02-05-11
paslaru_3.jpgHandbal feminin, Liga Naţională, Oltchim - Roman 34-20

Oltchim a câştigat joi seară, la Râmnicu Vâlcea, 34-20, cu HCM Roman, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale feminine de handbal.
Fără mai vechile absente Neagu şi Ungureanu, pentru care actualul sezon este încheiat, dar şi fără Stanca, sportiveă care a suferit în preziua jocului o întindere, Oltchim a învins pe HCM Roman cu 34-20 (18-11). Vâlcencele au ratat la “mustaţă” ziua liberă promisă de antenorul Radu Voina, în cazul unui succes la o diferenţă minimă de 15 goluri. Altfel, fetele i-au dedicat succesul Terezei Pâslaru, care, chiar în ziua partidei, a împlinit 29 de ani. “A fost o victorie frumoasă, chiar de ziua mea, le mulţumesc fetelor pentru acest cadou.”, a spus Tereza Pâslaru, portarul născut şi lansat în handbal chiar la Roman. Golurile chimistelor au fost marcate de Manea 7, Farcău 5, Ardean 4, Nechita 3, Geiger 3, Ozel 3, Fiera 3,  Szucs 2, Luca 1, Han 1, Curea 1, Beşe 1.
Antrenorul Radu Voina a lăudat motivaţia elevelor sale, în ciuda faptului că titlul este deja matematic acontat. “Mai sunt două meciuri, atitudinea a fost lăudabilă, sunt mulţumit, fetele au vrut şi au transpirat mult. Campionatul este câştigat, convenţia de a le da o zi liberă pentru treburile femeieşti dacă câştigă la o diferenţă anume este singura care le mai ţine conectate pentru această competiţie. Din păcate pentru ele, le-a lipsit un gol, dar sunt mulţumit de atitudine, cu bune şi rele. Sigur, Oltchim trebuie să aducă sânge nou la vară, din moment ce nu s-a realizat obiectivul şi s-au adunat câţiva ani în plus, dar până la transferuri mai e mult.”, a spus Radu Voina, care la finalul sezonului va anunţa dacă continuă sau nu pe banca echipei din Zăvoi. Oltchim rămâne neînvins în campionat, unde a acumulat  47 de puncte din 48 posibile, înregistrând un singur egal, la Cluj-Napoca. Pentru roş-albastre, următorul joc de campionat este programat la Galaţi, cu Oţelul, pe 8 mai, în penultima etapă.

 

SCRIEŢI UN COMENTARIU

Codul de securitate
Actualizează

< Precedent   Urmator >
 
Ziare E-ziare.ro | Ziare

RSS Ştiri